Comandati telefonic la +40 744 700 233

Transport gratuit la comenzi de peste 1.000 RON

Ghid de cadouri pentru bărbați: cele mai bune cadouri de lux pentru el

Alegerea unui cadou poate fi o misiune dificilă.

Dar alegerea unui cadou memorabil pentru un bărbat poate fi o misiune aproape imposibilă.

Cuvântul cheie: aproape.

Există cadouri perfecte pentru bărbații sofisticați și te vom ajuta să înțelegi ce cadouri ar prefera aceștia.

Indiferent că ești în căutarea unui cadou din gama „luxury” sau, poate, a unui cadou mai accesibil, dar care, totuși, emană eleganță și bun-gust, te vom ajuta să găsești cel mai potrivit cadou.

Am inclus în acest ghid articole din gama luxury, realizate din materiale de calitate superioară, care sunt lucrate cu măiestrie, fiind potrivite pentru a transmite un mesaj elegant unui bărbat.

În continuare, îți vom prezenta câteva idei de cadouri de lux pentru bărbații din viața ta.

  • Alegerea unui cadou de lux pentru un bărbat în funcție de hobby-uri și preferințe
  • Alegerea unui cadou de lux pentru un bărbat în funcție de natura relației dintre voi – cadouri de lux pentru soț, tată, iubit
  • Reguli de care să ții cont atunci când cumperi cadouri se lux pentru bărbați
  • Cum să alegi cadoul potrivit pentru un bărbat rafinat

Alegerea unui cadou de lux pentru un bărbat în funcție de hobby-uri și preferințe

Unui bărbat care apreciază lucrurile frumoase și calitative poate dificil să-i alegi un cadou pe măsura așteptărilor sale.

Dar există ceva extrem de satisfăcător în a-l vedea deschizând cadoul zâmbind larg și bucurându-se ca un copil.

Și asta ca să nu mai vorbim de satisfacția de a-l vedea cum folosește acel cadou ori de câte ori are ocazia.

Tot ce trebuie să faci, pentru ca acest scenariu să se întâmple, este să găsești cadoul perfect.

Desigur, este mai ușor de spus decât de făcut, dar tocmai de aceea internetul îți poate fi un partener pe care te poți baza, atunci când cauți un cadou de lux pentru bărbați. Nenumărate opțiuni de cadouri sunt doar la o căutare distanță.

Însă, în timp ce acest lucru este o binecuvântare, poate fi și un blestem.

Multitudinea de opțiuni poate deveni copleșitoare.

Mai ales atunci când tot ceea ce vrei este să găsești un cadou memorabil, de bun-gust și care să se potrivească personalității unui bărbat care are totul. 

Dar dacă ai avea o listă cu cele mai potrivite cadouri pentru orice bărbat? S-ar putea să-ți fie mai ușor să alegi.

Așa că rămâi cu noi, ca să afli ce poți oferi în dar unui astfel de bărbat, care are totul. 

Într-adevăr, alegerea unui cadou potrivit pentru bărbați poate fi o adevărată provocare.

Chiar și atunci când știi că îl cunoști pe destinatar mai bine decât oricine altcineva, vine un moment în care te afli în pană de idei și ești indecisă cu privire la cadoul ce i s-ar potrivi cel mai bine:

  • un gadget inteligent;
  • un ac de cravată deosebit;
  • un upgrade pentru kit-ul de servit vin;
  • un accesoriu de lux;
  • o sticlă de băutură premium;
  • o piesă vestimentară de bază, la modă;
  • un parfum premium ce emană un miros luxuriant. 

Indiferent că este pasionat de accesorii de bucătărie, de articole sportive, de produse de îngrijire personală sau de lucruri excentrice, suntem încrezători că îi vor plăcea alegerile tale, mai ales dacă ele au legătură cu pasiunile sale.

Acest aspect este important, deoarece oferirea cadoului potrivit reprezintă o ocazie prin care îi arăți cât de mult îl apreciezi. 

Pentru bărbații care apreciază băuturile fine, poți alege un whisky ultra-premium, de care să se bucure ori de câte ori dorește să guste din senzația unei după-amiezi luxuriante, sau un accesoriu pentru servirea unei băuturi, precum un set elegant de pahare din colecția Heritage Dynasty a brandului Rosenthal.

De asemenea, nu uita că nu tuturor bărbaților li se par interesante aceleași cadouri.

Pe cât de entuziasmat ar putea fi un bărbat de o băutură premium, pe atât de puțin ar putea fi ea apreciată de un bărbat pasionat de gătit.

Unui astfel de bărbat i se potrivește mai bine un set de ustensile pentru gratar, care i-ar oferi ocazia să pregătească celor dragi o cină memorabilă, într-un cadru luxuriant.

Pentru a completa masa pregătită pentru cei dragi, alege și un un set de farfurii pentru gratar de la brandul Villeroy and Boch.

Majoritatea bărbaților se bucură de aer liber și de tot ceea ce are legătură cu natura.

Există ceva bărbătesc în a merge cu cortul, la vânătoare sau a petrece timp în natură.

Dacă partenerul tău nu face excepție, un set de jocuri potrivite unei astfel de activități în aer liber poate fi cadoul perfect. 

De peste 40 de ani, Hector Saxe creează jocuri unice, folosind cele mai fine materiale.

Un joc de table sau carti cu un design elegant, realizat din materiale de calitate, poate fi un cadou de lux potrivit pentru un bărbat care se bucură de timpul petrecut alături de prieteni. 

Cadouri de lux pentru soț, tată, iubit

În viața oricărei femei există un tată care jură că nu-și dorește nimic de ziua lui, un soț care insistă că are deja totul sau un prieten mereu atent cu imaginea lui, pentru care alegerea unui cadou pare o misiune imposibilă.

Cadouri de lux pentru partener

Când vine vorba de cele mai bune cadouri pentru iubitul tău, indiferent dacă sunteți împreună de șase luni sau de șase ani, sigur îți dorești să-i oferi un cadou special, care să fie apreciat.

Însă, a cumpăra cadouri pentru bărbați poate fi dificil, iar când acel bărbat este iubitul tău, poate fi și mai greu.

Nu numai că vrei să îi iei ceva ce va adora, dar vrei să găsești și cadoul potrivit pentru etapa unică a relației voastre.

Pe de o parte, dacă îi cumperi un cadou exagerat de scump pentru primul Crăciun împreună, ar putea fi considerat prea mult, prea devreme.

Pe de altă parte, dacă îi cumperi o cutie de ciocolată pentru aniversarea voastră de cinci ani, probabil că va fi puțin dezamăgit. 

Cadouri de lux potrivite pentru partener, la începutul relației

Felicitări, ai început o nouă relație!

Atunci când alegi un cadou pentru iubitul tău, vei dori să optezi pentru ceva personal și simbolic.

Îți recomandăm să studiezi următoarele opțiuni de cadouri și, alături de o felicitare scrisă de mână, să adaugi un mic obiect care arată că ești atentă la detalii.

Poți alege o rama foto argintata sau ceas de birou, de la brandul german Rosenthal, care îi va aminti că este timpul să-ți audă vocea.

Dacă știi că printre tabieturile sale se regăsește servitul cafelei dimineața, ai putea alege să-i oferi un set format din două cești elegante pentru cafea.

Printr-un astfel de cadou îi comunici cât de mult îți plac diminețile în care serviți cafeaua împreună.

Alte exemple potrivite pentru această etapă a relației ar fi:

  • o cană cu un mesaj simbolic;
  • un accesoriu tip gadget, într-o versiune mai nouă decât cel pe care îl are (set de căști, boxă audio);
  • un set de butoni eleganti;
  • un parfum premium.

Cadouri potrivite pentru soț

Nu este niciodată ușor să găsești un cadou minunat pentru partenerul tău.

Bărbații pot fi destul de dificil de impresionat la capitolul cadouri, dar aici intervenim noi. 

Cele mai potrivite cadouri de lux pentru bărbați ar trebui să fie utile, să aibă un factor cool și să fie memorabile. 

Bărbaților le place să primească daruri impresionante, dar cadoul tău trebuie să fie ceva ce el ar aprecia cu adevărat.

Uită de acele cadouri banale și plictisitoare, precum curelele sau cămășile.

Indiferent că ești în căutarea unui cadou romantic de aniversare, a unui dar de Ziua Bărbatului, a unui cadou fantastic de Crăciun sau a unor cadouri epice pentru bărbați, alege un dar prin care să îi transmiți sentimentele și aprecierea ta.

Cadouri de lux pentru tata 

Dacă ești în căutarea unui cadou pe care să îl oferi unui domn care își respectă întotdeauna ținuta și statutul alegând lucruri fine, atunci ai ajuns la locul potrivit.

Iar dacă această persoană este chiar tatăl tău, atunci cu siguranță vei dori să-i oferi un cadou prin care să îți arăți aprecierea.

Poți alege o ramă foto care să încadreze cea mai dragă amintire pe care o aveți împreună. 

Cu aproape 200 de ani de experiență în măiestria rafinată a metalelor prețioase, Christofle propune, în gama sa de cadouri de lux, modele deosebite de rame foto argintate, care vor oferi un efect atemporal fotografiilor tale. 

Aceste idei de cadouri de lux sunt perfecte pentru acei bărbați care pare că au totul și pun preț pe calitatea unui obiect primit cu diferite ocazii, precum o zi de naștere, o aniversare sau Crăciunul. 

Reguli de care să ții cont atunci când cumperi cadouri de lux pentru bărbați

Este posibil să fii genul de persoană căreia îi face plăcere să ofere cadouri.

Este pur și simplu un sentiment plăcut, mai ales atunci când respecți persoana respectivă.

E frumos să faci pe cineva să zâmbească, nu-i așa?

Dar, cu toată onestitatea, când vine vorba de bărbați, s-ar putea să nu fie tocmai o activitate ușoară.

Modul în care oferi cadoul stabilește dinamica potrivită între tine și destinatarul cadoului și modelează conexiunea pe care o ai cu acesta.

Unele cadouri pot fi pur și simplu neinspirate, chiar dacă intenția a fost una bună. Motivul este simplu: bărbații văd valoarea în lucruri complet diferite față de femei.

Așadar, iată 4 reguli pe care să le urmezi înainte de a cumpăra un cadou pentru un bărbat:

1. Alege un cadou memorabil 

Un cadou memorabil poate fi extrem de folositor și poate transmite mai multe decât o banală cămașă și, deci, poate fi o alegere potrivită.

Este vorba despre faptul că îi transmiți partenerului cât de important este pentru tine și că îți dorești să fie încântat de cadoul primit. 

2. Oferirea mai multor obiecte reduce valoarea fiecărui cadou oferit

Ideea este simplă. În general, ne place să simțim satisfacția de a „deține” bunuri materiale, însă această regulă este contra intuitivă în practica alegerii unui cadou.

Un obiect calitativ și de bun-gust este de preferat în locul unui cadou ce conține mai multe obiecte. Un bărbat își va aminti cadourile unice care înseamnă ceva pentru el. Un set de 2 pahare elegante de whisky va fi mai apreciat decât un set comun, format din 6-8 pahare.

Cu cât primim mai multe din ceva, cu atât mai puțin valoros pare să devină acel cadou. Iar acest lucru se întâmplă în subconștient.

Evită să fii acea persoană care obișnuiește să ofere doar piese vestimentare și mergi la sigur, alegând un cadou special și de efect, de pe myhouseshop.ro.

3. Dacă oferi un cadou, alege unul fie util, fie sentimental

Când vine vorba de a oferi cadouri, este tentant să cumperi unui bărbat mai multe articole de îmbrăcăminte, un parfum sau un alt portofel, pentru că acestea sunt cele mai ușoare opțiuni.

Dacă vrei, totuși, să îi oferi un astfel de item, asigură-te că există un context și că nu este doar un element în plus, pe lângă toate celelalte pe care le are.

De exemplu, dacă vă întâlniți de ceva timp și știi că merge în drumeții și că nu are echipamentul potrivit, atunci un rucsac de drumeție reprezintă cadoul ideal, pentru că servește unui scop anume și îi arată destinatarului că îl înțelegi.

Majoritatea bărbaților apreciază lucrurile care servesc unui scop anume sau obiectele care au valoare sentimentală.

În general, pentru bărbați, obiectele vestimentare nu reprezintă cadouri wow, spre deosebire de acele lucruri pe care le-ar putea primi pentru a fi utilizate cu un scop bine definit.

Poate fi vorba de un cadou deosebit din cristal, din colecția Medusa Lumiere, realizată în cadrul colaborării dintre brandurile Rosenthal și Versace, precum un set de pahare pentru whisky, un decantor pentru vin sau o scrumiera eleganta. 

Un cadou util îl va face pe bărbatul din viața ta să se simtă special.

4. Rămâi în ton cu stadiul relației dintre tine și destinatar

Astfel, poți oferi cadouri care au ca scop crearea unei conexiuni mai profunde.

Dacă ești în căutarea unui cadou pentru partenerul tău și sunteți într-o relație de mai puțin de 6 luni, este recomandat să eviți cadourile sentimentale.

În ceea ce privește semnificația unui cadou sentimental, acest lucru depinde de situația relației voastre.

Fii conștientă de motivul pentru care alegi să cumperi un cadou, deoarece alegerea unui dar reprezintă un pas important în stabilirea dinamicii relației. 

Astfel, dacă nu vrei să începi o relație bazată pe faptul că te străduiești să-ți demonstrezi valoarea, alege un cadou sentimental simbolic, cum ar fi un breloc inscriptionat cu o glumă personală sau o cană cu un citat special, imprimat pe ea.

Alegerea cadoului potrivit pentru un bărbat rafinat

Alegerea de cadouri pentru bărbați poate fi foarte dificilă și este de preferat să cunoști interesele destinatarului, înainte de a-i oferi un cadou.

Multe femei își pun întrebarea: „Le place bărbaților să primească daruri?”.

Răspunsul este da, bărbaților le place să li se ofere cadouri, la fel de mult precum femeilor.

Și ei simt emoție și recunoștință, mai ales când primesc cadouri de la o femeie pe care o iubesc.

Amintește-ți că bărbații, prin natura lor, văd valoarea în lucruri diferite față de femei. Așadar, ceea ce oferi și cum oferi contează foarte mult.

S-ar putea să iubești ideea de a oferi cadouri sau, pur și simplu, ocazia impune să oferi partenerului tău un cadou.

Oricare ar fi motivul pentru care te gândești să îi oferi un cadou, fă ca darul tău să fie unul bine ales. Un cadou potrivit poate impacta o persoană mai mult decât îți imaginezi.

Așadar, iată cum să alegi cadoul potrivit pentru un bărbat rafinat

Evită să cumperi aparate electrocasnice

Electrocasnicele servesc în general întregii familii, deci nu pot fi considerate cadouri personale.

Așadar, nu cumpăra un cadou general, chiar dacă va beneficia și el de el; cel mai bine renunță la idee.

Cele mai multe electrocasnice sunt lucruri generale, care, deși pot avea o utilitate specifică, nu sunt neapărat cadouri memorabile.

Bărbaților le place să primească daruri, așa că încearcă să ai o abordare personală cu privire la tipul de cadou pe care îl oferi, dacă sunteți un cuplu.

Și, în plus, ar fi total nepotrivit să oferi un cadou care va fi mai util pentru tine și pentru casă decât pentru el. 

Odată ce partenerul tău vede că ai depus efort pentru a oferi un cadou special, îl va prețui.

Alege un cadou pe care partenerul îl va aprecia

Uneori, atunci când plănuim să oferim cadouri, ne gândim prea mult la noi înșine, în loc să ne gândim la destinatar.

Este bine să alegi ceva ce îți place, dar cel mai bine este să alegi ceva pe gustul lui, în locul unui obiect pe gustul tău. Lasă ca preferințele lui să fie o prioritate, atunci când alegi cadoul.

Fii atentă la detalii

Acordă atenție detaliilor personale și alege cadoul în funcție de ele. Este recomandat să îi oferi un obiect de care are nevoie, fără a face rabat de la calitate.

Și mai bine: dacă el a cerut ceva anume, atunci ești o norocoasă. Atenție, însă: și în acest caz, este important să optezi pentru calitatea pe care o așteaptă de la respectivul obiect.

Așadar, dacă dorești să îi oferi un cadou pe care partenerul tău să îl aprecieze cu adevărat, încearcă să nu îi înșeli așteptările, mai ales dacă ți-a comunicat deja ce își dorește.

Alege mai puține obiecte, dar de calitate

Ia în considerare calitatea mai mult decât cantitatea. Oferă obiecte speciale, calitative, pe care le va utiliza cu drag.

Totodată, încearcă să ai în vedere că valoarea unui cadou pentru un bărbat nu este dată de suma cheltuită pentru a cumpăra acel cadou, ci de semnificația acestuia și emoția pe care o transmite. 

Ia în considerare ce consideră el valoros

Când vrei să-i faci un cadou partenerului, este esențial să știi ce fel de lucruri le consideră valoroase.

Există unele cadouri pe care bărbații le apreciază în mod natural și intuitiv, iar altele prea puțin, deși pentru tine ar avea un impact emoțional puternic.

Nu uita că alegerea cadoului este despre destinatar și nu despre tine.

Alege un cadou util și memorabil

Cel mai comun cadou pe care îl poți  oferi partenerului este o piesă vestimentară, precum un tricou, o curea sau un portofel.

Nu este greșit să iei în considerare aceste opțiuni, mai ales dacă partenerul și-a exprimat dorința în acest sens.

Însă, dacă dorești să îl surprinzi cu adevărat, ia în considerare un cadou care să fie deopotrivă util și memorabil.

În concluzie, dacă acorzi atenție detaliilor personale și activităților preferate, vei reuși să oferi cadouri memorabile pentru soți, tați, iubiți, frați, bunici și nu numai.

Cu ajutorul opțiunilor din lista noastră, vei putea oferi cadoul potrivit unui bărbat care ar alege oricând calitatea și piesele de valoare, în detrimentul cadourilor banale.